Supradoză de timp!

uneori cotrobăi prin sertarele minții după lucruri uitate

și oricât aș vrea să mi le amintesc dau rateuri

ca acul pick-up-ului pe discul de vinil uzat

atunci mușc cu furie peretele clepsidrei

eliberez de sub boabele de nisip fantomele trecutului

le dezgrop și alerg cu ele de mână pe holurile azilului de nebuni

în jur luminile se sting prizele se surtcircuitează de la ploile care mă urmăresc

pacienții acestei lumi sumbre mă privesc amorțiți

din celulele îmbâcsite de liniște

cineva îmi face cu mâna din scaunul electric

(sparg oglinda și fug mai departe)

bat palma cu umbrele

râzând în hohote

mă las purtat spre marginea prăpastiei

dar ceva mă oprește înaintea ultimului pas

(mai sunt câțiva metri până la următoarea moarte

cineva mă scutură de umeri

mă trezesc în așternuturile umezite de sânge

am învins din nou)

nopți la rând sufocat de coșmarul reîntoarcerii la locul faptei

mă simt precum un criminal în serie care și-a ucis moartea de mai multe ori

și acum e blestemat să suporte eternitatea clipei

mușcând peretele clepsidrei

mi-am otrăvit sufletul cu o supradoza de timp

mi-am prelungit agonia extazului într-o lume în care mi-a fost dat să cunosc frigul iubirii

căldura tăcerii

mângâierea singurătății

și tristețea fericirii apuse

gura mi s-a umplut de nisipul acesta cu gust de oameni

și nu mai pot să respir inutilul într-o lume a contrastelor

nu mai suport sclavia cărnii și putrezirea conștiinței